Sincer acuma cine adora sa primeasca comentarii anonime? Adica scri si tu ca un om normal pe blogul tau personal si numai te trezesti din senin cu un comentariu al carui autor este nelipsitul „Anonim”. Nu ar fi nicio problema daca acest drag anonim s-ar preface ca nu te cunoaste dar in momentul in care iti si arunca in fata anumite chestii care demonstreaza ca este o persoana pe care tu o cunosti atunci iti vine sa spargi ecranul! Si uneori iti mai si storci nervii sa te gandesti cine e persoana respectiva numai ca sa iti dai seama ca stradaniile tale sunt zadarnice ca doar este ANONIM!
Un sfat pentru toti iubitorii care adora sa se semneze cu iubitul pseudonim „Anonim”: daca nici macar nu ai tupeul sa iti dai numele real atunci de ce nu iti bagi gandurile si parerile care doresti sa le adresezi cuiva direct in anus :) Macar sa ai curajul sa te prezinti daca tot doresti sa vorbesti cu o anumita persoana pentru ca nu avem de gand sa ne irosim timpul pretios cu specii lipsite de coloana vertebrala.
Acus cateva zile am fost cu niste prieteni la un local sa bem si noi o bere ca tot omul. Ce mi-a adus zambetul pe buze in seara respectiva, inafara de o bere rece si persoanele de la masa, a fost una din piesele mele favorite de la Nickelback. Unul dintre prietenii mei prezenti acolo cand a auzit piesa mai ca nu si-a scos parul din cap, uraste din tot sufletul aceasta formatie si numai nu intelegea de ce mie imi place asa de mult. Este adevarat ca atunci cand vine vorba de muzica gusturile noastre foarte rar se intersecteaza, insa nici in ruptul capului nu pricepea de ce imi place Nickelback...
Adevarul este ca eu niciodata nu am fost interesata sa ascult discografiile formatilor care imi placeau, nici numele membrilor unei formatii deabea de le tin minte, pur si simplu nu ma intereseaza. Pentru mine aceste detalii nu sunt importante si de cele mai multe ori piesele care le ascult de ani de zile au o intreaga poveste in spatele unor versuri simple. Sunt anumite piese care le asociez involuntar cu episoade din viata mea, trairile mele de atunci, amintirile si persoanele care au fost prezente in perioada respectiva.
Aceasta este printre primele piese care le-am ascultat de la Nickelback. Un prieten foarte bun mi-a trimis-o cand eram in clasa a 8-a din dorinta lui de a ma initia in lumea ,,rock".
Nici nu stiu cum as putea sa incep a descrie ce inseamna pentru mine aceasta piesa. O ascultam incontinuu cu cateva saptamani sa vin la facultate si de fiecare data cand o aud o asociez cu perioada respectiva. Zilele acelea erau marcate de speranta, de tristete, de nerabdarea inceperii unei noi etape a vietii mele si in acelas timp dorinta aceea de a nu pleca din orasul in care am crescut si am copilarit. Atunci nu puteam percepe o viata departe de toata siguranta care o aveam acasa asa cum acum nu imi pot imagina o viata diferita de cea pe care o am in orasul acesta.
,,Those were the best days of my life, back in the summer of 09". Amintirile care le-am facut in vara lui 2009 nu o sa poata fi inlocuite sau sterse din sufletul meu niciodata. Cea mai frumoasa vara de pana acum din viata mea, o gasca nebuna, Germania, concertul din Carei, prima iubire de-o vara care la inceputul toamnei s-a terminat.
Dupa ce m-am despartit de primul meu prieten in toamna anului 2009, auzeam aceasta piesa mereu la radio. Nu a trecut o singura zi in care sa nu o aud cel putin o data timp de 2 luni de zile, la un moment dat chiar aveam impresia ca ma bantuia... Karma o facea intentionat.
Cand eram in liceu imi placea foarte mult de un tip dintr-o alta clasa dar nu am avut niciodata curajul de a-i zice ceva. Acuma mi se pare extrem de amuzant ca singura conversatie care am avut-o cu el a fost un simplu salut si si atunci aveam vocea putin ascutita si tremurata din cauza emotiilor. Piesa de mai sus mi-a dedicat-o cea mai buna prietena a mea, zicea ca se potriveste cu situatia mea de atunci si kulmea este ca de fiecare data cand o aud imi aduc aminte de el si de cat de speriata puteam sa fiu ca sa nu pot purta o conversatie normala cu el...
Piesa asta m-a facut sa plang pentru prima data in fata unui baiat. Era vara, aveam 18 ani si aveam cu el o relatie la distanta si peste cateva zile pleca din nou acasa. Nu vroiam sa plece, vroiam sa mai stau cu el putin, eram trista si piesa asta m-a facut sa imi dau drumul la lacrimi si kulmea este ca mai avea putin si il facea si pe el sa planga...
Cand eram in generala mereu o ascultam... exprima tot ceea ce as fi vrut sa ii spun unei anumite persoane insa nu aveam curajul sa o fac. Ce e trist este faptul ca numai acuma, in anul 2 de facultate am reusit sa o iert cu adevarat pe acea persoana si sa incerc sa dau timpul inapoi ca sa ne cunoastem mai bine...
,,Piesa aceasta reprezinta gasca ta nebuna"... Acestea au fost cuvintele prietenei mele cele mai bune cu privire la prietenii mei din liceu. Cateodata inca mi-e dor...
Nu conteaza ce piesa ascult de la Voltaj ca mereu o sa imi aduca aminte de ea, prietena mea cea mai buna care mereu a fost alaturi de mine si inca este. Era vara, Gradina Romei, langa lac si radeam in timp ce aceasta piesa mergea pe fundal. O iubesc enorm si nu stiu ce m-as face fara ea.
Ultima ora de dirigentie, finalul clasei a 12-a, piesa care ne-a facut pe toti sa plangem in momentul in care diriginta noastra a pus-o la casetofon. O femeie extraordinara si nu conteaza cat timp va trece mereu o sa asociez aceasta piesa cu zambetul ei cald din atunci si amintirea ultimelor momente petrecute in 12D...
Nu stiu de ce insa mereu o imaginez pe mama cand ascult aceasta piesa. Felul ei de a-mi spune ca orice as face o sa ma iubeasca mereu si ca sunt perfecta in ochii ei...
Oricate greutati ai avea mereu trebuie sa te ridici si sa continui sa iti raspandesti lumina.
Nu puteam sa ma abtin sa nu pun si aceasta piesa ^_^ superbe versuri care mereu ma fac sa zambesc si imi aduc aminte de unul dintre anime-urile mele preferate.
Oricate anime-uri superbe as vedea, Gravitation ocupa un loc special in sufletul meu. Cu el am redescoperit placerea anime-urilor si lumea aceasta superba fara de care nu m-as putea imagina vreodata.
Sunt mult mai multe piese care imi aduc aminte de o groaza de intamplari din viata mea insa acestea mi-au trecut prin minte in momentul acesta. Prin ele imi aduc aminte de trecut si imi creez viitorul, sunt parti din sufletul meu si ceea ce reprezint eu ca om. Fara ele nu as fi la fel, nu as fi eu...
De curand am avut ocazia de a calatori cu trenul pe o distanta relativ mare, practic am stat aproape 12 ore inchisa intr-un compartiment micut urmarind cum peisajele de langa mine se schimba cu fiecare minut ce trece... Timpul imi parea ca se scurge atat de incet in comparatie cu o zi obisnuita, simteam fiecare secunda pe pielea mea si ma gandeam cum ar fi daca as reusi sa pretuiesc mai bine zilele care trec pe nesimtite pe langa mine?
Se spune ca intamplarile si lucrurile frumoase dureaza putin iar cele rele dureaza o eternitate. Pana la urma timpul este acelas, perceptia noastra altereaza orele care trec pe langa noi. Cum privim lucrurile din jurul nostru ne determina starea de spirit si conceptia despre lume.
In ultimul timp am impresia ca toti credem ca suntem restrictionati de ceva cand adevarul este ca noi ne taiem aripile. Noi suntem cei mai mari critici ai nostri si asta ori ne ajuta ori ne doboara, depinde foarte mult de propria ta persoana.
Nu stiu cati dintre voi umblati cu trenul insa macar o data in viata se merita sa aveti aceasta experienta. Alegeti un tren in loc sa mergeti cu masina, uitati-va in jurul vostru si daca va lasati mintea libera aceasta o sa va poarte pe cai nebanuite. O sa va aduceti aminte de multe lucruri care credeati ca le-ati uitat, doar incercati... Eu mi-am adus aminte de copilarie, de vremea cand stateam cu verile la tara si nu imi pasa de nimic. Pe atunci ma simteam ingradita de maretia adultilor de langa mine si imi ziceam ca in cativa ani o sa fiu libera sa fac ce vreau si nimeni nu o sa ma opreasca sa imi ating visele. Ironia sortii este ca atunci eram cea mai libera; pe atunci nu stiam ce inseamna sa ai responsabilitati si ma bucuram de toate lucrurile marunte din jurul meu. O zi se masura in cate nazdravanii reuseam sa facem pana se intuneca, atunci sa bei alcool sau sa fumezi tigari era ceva tabu, atunci nu conta cat de murdar si plin de praf veneai de la joaca, iti purtai ranile si vanataile obtinute de la un mers cu bicicleta sau pescuit cu mandrie pentru ca asta insemna ca ai facut ceva in ziua respectiva. Multe s-au schimbat de atunci insa am realizat ca inca am un suflet de copil cu toate ca sunt majora peste tot in lume; prea multe s-au schimbat si in acelas timp au ramas la fel. Camera mea de acasa a ramas la fel, eu nu mai sunt aceeasi persoana. Prin fata ochilor mi se plimbau imagini din trecut si eu nu puteam face altceva decat sa zambesc si sa ma bucur pentru tot trecutul.
Cand m-am dezmeticit din visare eram in apropiere de casa si revedeam peisajele atat de cunoscute si straine in acelas timp. Zici ca totul era la fel, zici ca timpul nu a trecut peste ele ci ,,acasa" a fost invaluit de norul imortalitatii. Mi-a placut acest lucru, pacat ca peste mine timpul a trecut nemilos.
Adevarul este ca toti avem un trecut, toti avem cicatrici mari sau mici. Ce ne face diferiti este cum reactionam la ele si ce facem sa devenim oameni mai buni. Eu cred ca am facut un pas mare in fata, am iertat cu adevarat pe cineva care mi-a facut mult rau si acuma incercam sa recuperam timpul pierdut candva. Niciodata nu va fi posibil acest lucru insa speranta moare ultima.
