miercuri, 24 aprilie 2013

Despre concerte si altele

De curand am fost la 2 concerte, Vita de Vie si Voltaj. Aceste doua trupe mi-au adus aminte cat de frumos este sa mergi undeva la aer liber sau intr-un local si doar sa asculti muzica de calitate, sa fi unul din acei mii de spectatori care impartasesc cu tine aceeasi pasiune: iubirea pentru muzica buna, mai exact, iubirea pentru trupa respectiva.
De foarte mult timp mi-am dorit sa ma duc la un concert Vita de Vie si in sfarsit mi-am indeplinit acest vis. Pe langa faptul ca am avut ocazia sa ii ascult live am facut rost si de autografele tuturor membrilor din formatie. Ce a facut seara respectiva cu adevarat speciala a fost faptul ca nu am fost singura, am mers cu niste prieteni cu care m-am simtit foarte bine. Acolo am mai intalnit si alte persoane pe care le cunosteam de dinainte insa majoritatea timpului am ras cu astia doi baieti. Numai noi stim cate glume tampite am zis, cum inainte de concert am mers si ne-am dat pe leagane, cum am disecat firul in patru si am vorbit despre o groaza de chestii fara sa ducem aproape niciun subiect la final. Cel mai tare a fost momentul cand m-au apucat gargaunii ca vreau autograf si cat de speriata eram ca s-ar putea sa plec acasa fara el. Astia s-au apucat de ras si ma calmau ca totul o sa fie bine si o sa fac rost de autograf. Poate parea banal insa nu cred ca ei stiu cat de mult m-au binedispus in momentul respectiv... Mi-am dat seama ca totusi le pasa de cum ma simt si daca sunt fericita s-au nu. Involuntar mi-au adus aminte de gasca pe care o aveam acasa, de baietii din gasca care mereu faceau orice le statea in putinta sa ma faca fericita si daca cumva eram trista una doua scoteau cate o perla pe gura de eram toti pe jos de ras in secunda urmatoare.
Concertul Voltaj a fost mai de suflet. Ultima data cand am fost la un concert de-al lor eram acasa cu cea mai buna prietena a mea; si acuma tin minte ca era vara si terminasem clasa 11-a... A fost putin ciudat sa ma aflu acolo fara ea avand in vedere ca inainte nu eram asa mare fana Voltaj. Se pare insa ca dupa ani in care mi-a tot fredonat piesele lor involuntar au ajuns sa imi placa si sa le stiu versurile pe dinafara. Multi pot sa zica ca nu sunt asa de grozavi sau ca versurile nu au un inteles asa de adanc in comparatie cu alte formatii, pe mine insa nu ma intereseaza. Ma leaga prea multe amintiri de versurile lor si parca de fiecare data cand ascult o piesa imi aduc aminte de o anumita perioada din viata mea.
Se zice ca atunci cand esti fericit te bucuri de linia melodica a unei piese si atunci cand esti trist ii intelegi versurile. Daca imi place cu adevarat o piesa atunci, fara sa vreau, ii atribui cate un moment din viata mea sau o persoana importanta mie.
Multe piese imi aduc aminte de liceu, de gasca de acasa care s-a destramat dupa ce am terminat liceul, prima iubire, prima dezamagire, tristete, fericire, prietenie, un nou inceput, relatia pe care o am cu parintii si tot asa.
Cand cineva ma intreaba care este trupa mea preferata nu pot sa dau un raspuns concret. Intr-adevar, am trupe care imi plac foarte mult insa nu pot sa zic ca trupa X e cea mai tare din parcare. Am piese ,,preferate", piese care in momentul in care le ascult ma poarta departe, ma teleporteaza intr-un alt timp sau ma ajuta sa ma gandesc la viitor.
Deseori asociez o piesa buna cu o carte buna, daca o asculti din nou dupa mai mult timp parca redescoperi anumite nuante care posibil sa le fi pierdut la inceput... citind o carte dupa mai mult timp percepi situatia altfel decat la prima lectura...



P.S. Pe voi ce piese va ,,bantuie" in ultima vreme?

duminică, 7 aprilie 2013

Despre carti si prieteni

Ieri m-am plimbat printr-o librarie cu niste prieteni... Am iesit un grup mai maricel la o gura de aer si in timp ce restul luau o decizie despre urmatoarea locatie pe care sa o vizitam intr-o zi ploioasa de sambata, eu m-am ridicat si am intrebat de nu vrea cineva sa vina cu mine pana la librarie. Brusc si din senin m-a apucat un dor nebun de a ma plimba printre carti, sa ma uit la ultimele titluri aparute si sa imi delectez ochii cu ele si in acelas timp sa ma apuce plansul in interior ca nu am destui bani sa le cumpar pe toate.
De data aceasta nu am fost singura care se plimba prin librarie, au mai venit 2 prieteni cu mine la care le era totuna unde mergem mai incolo atata timp cat suntem impreuna ca grup. Intotdeauna mi-a placut sa cunosc oameni care, la fel ca si mine, si-ar petrece ani din viata inchisi intr-o biblioteca imensa si altceva inafara de ar citi nu ar face. Cel mai frumos este cand si zic acest lucru nu numai se vede prin ochii lor. Pur si simplu mi-au crescut niste urechiuse si o codita imaginara cand mi-am dat seama ca din nou am in comun ceva cu acesti oameni.
Sa iti gasesti persoane care impartasesc acelasi pasiuni ca ale tale nu este intr-atat de greu pe cat ar parea. Insa sa descoperi ca ai foarte multe in comun cu o anumita persoana si ca poti discuta ore in sir despre totul si nimic este ceva greu, poti sa te consideri norocos daca ai langa tine macar un prieten de genul acesta. Comunicarea este, pana la urma, un atuu si in acelas timp o necesitate. Din pacate nu foarte multi se folosesc de ea si ajung sa se inchida in ei insisi nelasand o portita de intrare pentru cei care ar vrea sa ii cunoasca mai bine. Nu este bine, sanatos si benefic pentru acele persoane si daca si-ar da seama din timp de acest lucru atunci poate ar reusi sa se schimbe. Uneori insa tu trebuie sa insisti si pana la urma carapacea se crapa si poti sa te inghesui cumva printre acele mici crapaturi. Sa nu cumva sa se inteleaga ca sunt adepta acelor persoane care se baga in seama cu orice pret si se forteaza in viata cuiva sau intr-un anumit grup, acest lucru este copilaresc si pueril si nu sunt de acord cu asta.
Oricum ai lua situatia unul dintre cele mai importante aspecte din viata este gasirea unui grup de prieteni cu care sa te simti bine in orice situatie si cu care sa impartasesti mai multe pasiuni. Astfel de persoane te-ar ajuta oricand ai nevoie, ar veni la tine pe nepusa masa sa se uite la un film, te-ar suna din senin doar sa vada ce faci si cum o duci, ti-ar cere ajutorul in anumite probleme prin care trec si automat ai trai si ei ar trai cu tine. Niciodata sa nu dam cu piciorul in astfel de oameni, ei sunt singurii carora nu le pasa de ce zic cei din jur despre tine...Ei o sa te cunoasca cu adevarat si asta e cel mai important pana la urma.

P.S. Scriind acest post mi-am adus aminte de un serial foarte popular si in acelas timp foarte frumos si placut de vizionat, FRIENDS. Oare cati dintre noi nu si-ar dori o astfel de gasca care sa reziste atatia ani indiferent de circumstante si greutati?



vineri, 5 aprilie 2013

April, please be good to us

De cateva zile am trecut in luna aprilie si cu acest nou inceput de luna pot sa zic ca in sfarsit primavara si-a facut aparitia si pe strada noastra. Iarna aceasta a tampit, in martie ma trezeam si inca mai vedeam din cand in cand zapada afara... Oricum asta nu mai conteaza, pomii au inceput sa infloreasca din nou si iarba e mai verde ca niciodata.

Cu cateva zile in urma am citit un articol foarte interesant despre beneficiile de a pastra un jurnal. Adevarul este ca am incercat lucrul acesta de mai multe ori pe parcursul copilariei si adolescentei mele insa niciodata nu am reusit sa scriu mai mult de cateva pagini. Nu stiu de ce ma opream brusc si il aruncam la gunoi dupa aceea. Singurul lucru care am reusit sa il pastrez vreme de mai multi ani este o agenda primita in clasa 10-a de la cea mai buna prietena a mea, pe atunci facea misto de mine si imi zicea sa imi planific acolo timpul astfel incat printre invatat si gasca de prieteni sa imi fac program sa ma intalnesc si cu ea. Acea agenda insa a devenit ca un mini-jurnal, am inceput sa imi notez in ea lucruri care mi se pareau importante la acea vreme, amintiri care vroiam sa le pastrez vii cu trecerea timpului si de care mereu sa imi aduc aminte. Partea amuzanta este ca inca nu am terminat acel jurnal, au trecut mai bine de 4 ani de cand o am si inca este pe jumatate nescrisa; cine stie, poate o s-o termin odata cu terminarea anului 6 de facultate... Mi-am propus insa sa incerc acest lucru din nou, sa pastrez un jurnal adevarat. Chiar sunt curioasa ce va iesi si de data asta chiar o sa imi dau silinta sa nu il abandonez dupa maxim 2 saptamani. Urati-mi succes va rog.

Aseara am avut o discutie foarte interesanta cu un prieten de-al meu care m-a pus putin pe ganduri. Daca esti o persoana cu principii si opinii destul de puternice, de ce lumii ii este cateodata frica de tine? Uneori poti sa ajungi si sa fi inlaturat dintr-un grup de oameni doar pentru simplul motiv ca ai coloana vertebrala si nu renunti la ceea ce crezi fara ca persoana de langa tine sa iti ofere un argument foarte solid si ingradit in realitate. Nu am zis niciodata ca trebuie sa te comporti ca un catar si sa ti cu dintii de cea ce crezi si sa nu conteze absolut deloc argumentele celor din jur, insa de ce ar trebui sa ma schimb eu daca ei nu imi ofera un motiv bun pentru a o face si un argument care sa ma puna pe ganduri? Oricum te-ai gandi nu exista logica, oamenii au ajuns sa tremure in fata unei schimbari si sa ii marginalizeze pe cei care nu gandesc la fel ca ei. In loc sa incercam sa evoluam si sa invatam cat putem de mult unii de la altii preferam sa ne inchidem in noi insine si sa nu zicem nimic, sa ne schimbam doar de dragul de a fi acceptati de cei din jurul nostru si de multe ori din teama de a nu ii rani pe altii infranam anumite aspecte care fac parte din personalitatea noastra.
Persoanele care iti sunt cu adevarati prieteni nu se vor schimba dupa cum bate vantul si te vor inlatura doar pentru ca tu incepi sa iti areti adevarata fata si iti exprimi opiniile. Si ce daca mai scoti cate o perla pe gura sau din greseala zici ceva cu care s-ar putea sa ii ranesti? Suntem toti oameni si o mai dam in bara din cand in cand. Prietenii nu iti vor intoarce spatele ci vor incerca sa te cunoasca mai bine si daca cumva iese o cearta dintr-o discutie, care e problema? Va puneti frumos la o masa fata in fata si va rezolvati problemele. Aceia sunt cu adevarat prieteni, acele persoane care vor sa te cunoasca mai bine si iti sunt alaturi la bine si la rau. Practic o prietenie adevarata e ca o relatie in care comunicarea, respectul si increderea primeaza.

In incheiere as dori sa impartasesc cu voi un videoclip care mie mi se pare dragut si amuzant in acelas timp. Pana data viitoare aveti grija de voi si va pupacesc pe toti.



P.S. Voi ati reusit vreodata sa pastrati un jurnal pe o perioada mai lunga de timp?