Se spune ca intamplarile si lucrurile frumoase dureaza putin iar cele rele dureaza o eternitate. Pana la urma timpul este acelas, perceptia noastra altereaza orele care trec pe langa noi. Cum privim lucrurile din jurul nostru ne determina starea de spirit si conceptia despre lume.
In ultimul timp am impresia ca toti credem ca suntem restrictionati de ceva cand adevarul este ca noi ne taiem aripile. Noi suntem cei mai mari critici ai nostri si asta ori ne ajuta ori ne doboara, depinde foarte mult de propria ta persoana.
Nu stiu cati dintre voi umblati cu trenul insa macar o data in viata se merita sa aveti aceasta experienta. Alegeti un tren in loc sa mergeti cu masina, uitati-va in jurul vostru si daca va lasati mintea libera aceasta o sa va poarte pe cai nebanuite. O sa va aduceti aminte de multe lucruri care credeati ca le-ati uitat, doar incercati... Eu mi-am adus aminte de copilarie, de vremea cand stateam cu verile la tara si nu imi pasa de nimic. Pe atunci ma simteam ingradita de maretia adultilor de langa mine si imi ziceam ca in cativa ani o sa fiu libera sa fac ce vreau si nimeni nu o sa ma opreasca sa imi ating visele. Ironia sortii este ca atunci eram cea mai libera; pe atunci nu stiam ce inseamna sa ai responsabilitati si ma bucuram de toate lucrurile marunte din jurul meu. O zi se masura in cate nazdravanii reuseam sa facem pana se intuneca, atunci sa bei alcool sau sa fumezi tigari era ceva tabu, atunci nu conta cat de murdar si plin de praf veneai de la joaca, iti purtai ranile si vanataile obtinute de la un mers cu bicicleta sau pescuit cu mandrie pentru ca asta insemna ca ai facut ceva in ziua respectiva. Multe s-au schimbat de atunci insa am realizat ca inca am un suflet de copil cu toate ca sunt majora peste tot in lume; prea multe s-au schimbat si in acelas timp au ramas la fel. Camera mea de acasa a ramas la fel, eu nu mai sunt aceeasi persoana. Prin fata ochilor mi se plimbau imagini din trecut si eu nu puteam face altceva decat sa zambesc si sa ma bucur pentru tot trecutul.
Cand m-am dezmeticit din visare eram in apropiere de casa si revedeam peisajele atat de cunoscute si straine in acelas timp. Zici ca totul era la fel, zici ca timpul nu a trecut peste ele ci ,,acasa" a fost invaluit de norul imortalitatii. Mi-a placut acest lucru, pacat ca peste mine timpul a trecut nemilos.
Adevarul este ca toti avem un trecut, toti avem cicatrici mari sau mici. Ce ne face diferiti este cum reactionam la ele si ce facem sa devenim oameni mai buni. Eu cred ca am facut un pas mare in fata, am iertat cu adevarat pe cineva care mi-a facut mult rau si acuma incercam sa recuperam timpul pierdut candva. Niciodata nu va fi posibil acest lucru insa speranta moare ultima.
Nu stiu cati dintre voi umblati cu trenul insa macar o data in viata se merita sa aveti aceasta experienta. Alegeti un tren in loc sa mergeti cu masina, uitati-va in jurul vostru si daca va lasati mintea libera aceasta o sa va poarte pe cai nebanuite. O sa va aduceti aminte de multe lucruri care credeati ca le-ati uitat, doar incercati... Eu mi-am adus aminte de copilarie, de vremea cand stateam cu verile la tara si nu imi pasa de nimic. Pe atunci ma simteam ingradita de maretia adultilor de langa mine si imi ziceam ca in cativa ani o sa fiu libera sa fac ce vreau si nimeni nu o sa ma opreasca sa imi ating visele. Ironia sortii este ca atunci eram cea mai libera; pe atunci nu stiam ce inseamna sa ai responsabilitati si ma bucuram de toate lucrurile marunte din jurul meu. O zi se masura in cate nazdravanii reuseam sa facem pana se intuneca, atunci sa bei alcool sau sa fumezi tigari era ceva tabu, atunci nu conta cat de murdar si plin de praf veneai de la joaca, iti purtai ranile si vanataile obtinute de la un mers cu bicicleta sau pescuit cu mandrie pentru ca asta insemna ca ai facut ceva in ziua respectiva. Multe s-au schimbat de atunci insa am realizat ca inca am un suflet de copil cu toate ca sunt majora peste tot in lume; prea multe s-au schimbat si in acelas timp au ramas la fel. Camera mea de acasa a ramas la fel, eu nu mai sunt aceeasi persoana. Prin fata ochilor mi se plimbau imagini din trecut si eu nu puteam face altceva decat sa zambesc si sa ma bucur pentru tot trecutul.
Cand m-am dezmeticit din visare eram in apropiere de casa si revedeam peisajele atat de cunoscute si straine in acelas timp. Zici ca totul era la fel, zici ca timpul nu a trecut peste ele ci ,,acasa" a fost invaluit de norul imortalitatii. Mi-a placut acest lucru, pacat ca peste mine timpul a trecut nemilos.
Adevarul este ca toti avem un trecut, toti avem cicatrici mari sau mici. Ce ne face diferiti este cum reactionam la ele si ce facem sa devenim oameni mai buni. Eu cred ca am facut un pas mare in fata, am iertat cu adevarat pe cineva care mi-a facut mult rau si acuma incercam sa recuperam timpul pierdut candva. Niciodata nu va fi posibil acest lucru insa speranta moare ultima.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu