Anul 2

Sa fiu sincera ma asteptam ca in momentul in care vine luna octombrie sa ma simt mai luminata, mai diferita, mai matura sau increzatoare cand pasesc pe holurile facultatii... O parte din aceste lucruri s-au adeverit, am trecut de primul obstacol, am parcurs prima treapta spre implinirea profesionala, insa mai am enorm de mult pana sa ajung unde mi-am dorit. Inca putin, inca putin... Ce ciudat este sa te trezesti in fiecare dimineata cu acelasi cuvinte in cap nu? Insa cateodata ajuta chiar daca foarte putin.
Cu ce sunt mai schimbata acuma fata de anul trecut? Probabil faptul ca sunt mai linistita, mai calita ca sa zic asa. Vin cu placere inapoi in Mures, chiar pot sa zic ca aici imi este cu adevarat a doua casa. Ma bucur ca un copil cand imi vad vechii prieteni, zambesc mai natural si cu siguranta sunt mult mai puternica.
Ma distreaza de minune cand vad boboceii, cum se chinuie sa isi caute carti, sa descifreze atlasul si cum sa pozitioneze osul (oare e de stanga clavicula asta sau de dreapta? da de ce e de stanga? nu mai inteleg nimic din anatomia asta :(( )... Doamne, imi aduc aminte cum exact asa eram si eu! Aveam ochisorii aia mari si plini de sperante, probabil ca in anumite momente ma credeam si buricu pamantului ca vezi doamne am intrat si eu la medicina.
Toate trec. Emotiile de la inceput, frica, necunoscutul. Insa speranta neaparat trebuie sa ramana. Macar aia sa o pastrezi intacta ca altfel nu stiu sincer unde ar ajunge rasa umana. Fara speranta intreaga noastra existenta s-ar destrama, am fi cei mai mari pesimisti din lume, niste roboti fara suflet. Daca tot se zice ca speranta moare ultima atunci macar sa ii dam zicalei acesteia o sansa si intr-adevar sa pastram sperantele aproape si sa nu renuntam la ele.
Din nou am deviat de la subiect... Nu imi propun in seara asta sa fac filozofia chibritului, poate alta data, insa nu acuma.
Melancolia m-a lovit zilele acestea, dorul de Satu Mare, de parinti si de prietenii de acasa pe care i-am lasat in urma. In acelas timp m-a lovit bucuria inceperii unui nou an, acordarea unei noi sanse de a-ti demonstra tie ca poti fi din ce in ce mai bun. M-au lovit de asemenea responsabilitatile pe care le ai cand traiesti singur (fa mancare, spala haine, calca haine, fa curatenie etc.) , ce bine era cand mama era acolo si le facea pe toate! (you are the best mom!)
Sentimente incurcate, noi incercari, decizii, emotii puternice si cateodata de nedescris. Fiecare an aduce cu el o serie de intrebari noi si un mister aparte care ne cheama sa il deslusim.
Un nou an, proaspat scos din cutie care asteapta sa fie presarat cu experiente variate. Poftiti la el cat inca este cald! Sa ii facem putin loc si lui in inimile si vietile noastre.

P.S. voua ce sentimente va starneste inceputul de an scolar/universitar?