Merry Christmas!

Ador aceasta perioada din an, nu stiu daca am mai precizat acest lucru insa nu conteaza, tot ador iarna cu toate sarbatorile ei si tot ce implica acest lucru. Chiar daca de multe ori nu am chef de curatenia generala, de orele lungi petrecute in bucatarie si nebuneala de dinainte de seara de ajun, totul se compenseaza in momentul in care asculti colinzi in timp ce afara ninge linistit.
Craciunul din anul acesta a fost unul memorabil. Pentru prima data am reusit sa pun bani deoparte in asa fel incat sa le cumpar alor mei cate un parfum. Cu toate ca nu este un cadou prea mare, gestul conteaza cum zic eu mereu.
Oricum, e tarziu... Craciun fericit tuturor!

...

Feels good to be home again. Let the fun and Christmas begin!

What is your dirty lil secret?

De azi dimineata am in cap o piesa care pur si simplu m-a bantuit intreaga zi si m-a pus pe ganduri, the all american rejects-dirty liltlle secret.
Videoclipul, dupa parerea mea, este genial. Daca aveti ocazia sa va uitati si sa cititi cu atentie ce scrie pe fiecare hartiuta a persoanelor prezente in el. ,,I take more than the recommended dose" , ,,I'm in love with my best friend", ,,I only date her to get to her sister", ,,I am afraid that noone will ever love me as much as my dog does", ,,People think I have stopped lying but I only got better at it", ,,I fake emphaty so that people like me", ,,I make fun of fat people but my mom is huge" and the list goes on... (de notat ca aceste exemple le-am luat din videoclip si nu sunt din viata mea personala, watch the clip and you will recognise the phrases)
Daca stam bine sa ne gandim, each and every one of us has at least one dark secret. Suntem oameni, este normal sa incercam sa ascundem anumite lucruri legate de noi din diferite motive ca de exemplu: ce ar crede restul despre mine daca ar afla adevarul, societatea nu accepta ceea ce consider eu normal, mi-as pierde prietenii sau anumiti membri din familie daca ar sti cum gandesc in realitate, etc.
Cu totii incercam sa ne integram intr-un anumit grup de oameni, fie ca o recunoastem sau nu. Suntem fiinte sociale care daca ar fi izolate complet ar lua-o razna la un moment dat (felicitarile mele celor care reusesc sa traiasca singuri o perioada lunga de timp, jos palaria in fata voastra). Eu una stiu ca nu as putea sa nu am pe cineva alaturi, as claca destul de repede (cred ca as rezista maxim o saptamana inchisa intr-o camera fara contact cu lumea din jurul meu, hai 2 saptamani in cel mai bun caz)...
Intr-o astfel de lume, cate secrete raman nespuse intre noi? How many dirty lil secrets we actually have? How much do we actually know the people around us?
Doar un mic exemplu am de gand sa va dau: cea mai buna prietena a mea, o cunosc de mai bine de 5 ani si abia saptamana aceasta am aflat how she really thinks and what is inside her heart. Am avut dubii legate de anumite reactii pe care le avea in diferite situatii dar doar acuma am inteles motivul real pentru care se comporta asa. (still my best friend though and I will forever love you honey :* thanks for trusting me with everything)
Ca o mica concluzie: don't judge a book by its cover, think a bit about yourselves (you might actually be surprised at how many lil secrets you hide from the world) and never say you know a person 100% (you only see what they want you to see and when you expect it the least they can surprise you :D , so watch it :D)

Masquerade

In una din zilele acestea, ca un bonus pentru sufletelul meu ca am luat 10 la un seminar de la facultate, mi-am permis luxul de a sta cateva ore linistita cu laptopul in fata, un pahar de cola, niste biscuiti si un film recomandat de cea mai buna prietena a mea, " The phantom of the opera" musical-ul regizat in anul 2004.

M-am uitat la multe filme de cand am venit la facultate din dorinta de a scapa pentru cateva ore de realitate, dar nu multe mi-au captat intr-atat de mult atentia incat sa ma gandesc la ele si dupa vizionarea acestora. Le vedeam, ma puneau putin pe ganduri si dupa ce inchideam BS-playerul uitam de ele. Acest lucru insa nu s-a intamplat de data asta...

Multe ore si zile mai tarziu inca ma gandeam la aceasta capodopera cinematografica. Pur si simplu m-a lasat fara cuvinte, intrigata si in acelas timp ingandurata. 

Cat de superficiali suntem ca oameni? Tocmai vorbeam cu un prieten de-al meu si ii ziceam ca dintre toate mamiferele, omul este cel mai periculos. Macar animalele au legile lor nescrise, constiinta lor nu este intr-atat de dezvoltata ca a noastra si cu toate astea unele animale se comporta mai decent decat noi. ,,Copilul deavolului" cum era numit fantoma noastra cat a fost prizonier la circ. Vandut de propria lui mama datorita unei malformatii din nastere pentru care nu avea absolut nicio vina... Cati dintre noi nu l-ar vedea ca un monstru? Cati dintre noi nu ar fi speriati de el?

Societatea noastra are niste reguli foarte stricte in ceea ce priveste aspectul exterior al unui om, daca nu te comformezi esti automat izolat. Nu se pune atat de mult accent din prima pe personalitatea, cunostiintele, demnitatea, coloana vertebrala a unui om intr-atat de mult precum se pune pe fizic. Prima impresie mereu se bazeaza pe corp, pe cum iti sta parul, daca esti sau nu machiata (cand vine vorba de fete sau, de ce nu, si anumiti baieti), pe hainele de firma care ori le ai ori nu, si cate si mai cate. Dupa ce treci de bariera impusa de aspectul exterior se ajunge la ceea ce conteaza cu adevarat, sufletul.

Sa nu se inteleaga gresit! NU sustin sub nicio forma sa iti neglijezi corpul si sa te doara fix undeva de cum areti si cum iesi din casa! Insa, nu sunt de acord nici cu anumite standarde absurde, din punctul meu de vedere, cand vine vorba despre frumusete. In fine... nu doresc sa fac filozofia chibritului si fiecare are dreptul la propria lui opinie cand vine vorba despre acest subiect.

Revenind:

Masquerade!
Paper faces on parade
Masquerade! Hide your face so the world will never find you
Masquerade! Every face a different shade
Masquerade! Look around, there's another mask behind you
Masquerade! Buring glances,turning heads
Masquerade! Stop and stare at the sea of smiles around you
Masquerade! Grinning yellows, Spinning reds
Masquerade! Take your fill, let the spectacle astound you.

Doamne... cat adevar spun aceste versuri! Cate masti purtam fiecare zi de zi... Oare ce s-ar intampla daca le-am pune jos si ne-am arata propria noastra fata? Ce haos s-ar produce in lumea asta oare?... Dar stai putin, mai stim cine suntem noi cu adevarat sau suntem atat de obisnuiti cu ele incat au devenit o parte din noi? 

Poate sunt o ipocrita scriind acest post insa nu pot sa nu ma gandesc la cat de mult timp pierdem din viata noastra purtand masti frumos colorate, stralucitoare, si care nu fac altceva decat sa impuna o bariera intre cine suntem noi cu adevarat si cine ar trebui sa fim dupa regulile impuse ori de societatea in care traim, circumstante, familie, gasca de prieteni etc.

Masquerade... cu totii am fost invitati sa participam, intrebarea este insa alta: cati dintre noi ne-am adus masca si cati am lasat-o in sertar?

Putina curatenie...

Daca as sta sa fac o comparatie intre luna noiembrie anul 2011 si luna noiembrie anul 2012, zici ca vorbesti despre doua persoane total diferite. Anul trecut eram pierduta in spatiu, asa as putea sa descriu cel mai bine anul 1 de facultate. Nu stiam cu ce se mananca cursurile, seminariile, sesiunile. Practic nu stiam NIMIC! Dar nu asa este in anul 1 pentru toata lumea? :)
Ei bine, anul 2 mi-a adus mai multa liniste si pace. Cu toate ca din punct de vedere al volumului de materie necesar pentru fiecare examen a crescut considerabil, nu ma mai sperie acest lucru. Nu ma mai uit cu frica la acele carti groase si pun foarte des mana sa le citesc, rasfoiesc, subliniez, invat. Nu mai tremur in fata unui seminar, examen, profesor. Am invatat sa imi tin capul sus si stiu ca orice s-ar intampla o sa fie bine intr-un final.
Poate acest lucru se datoreaza si faptului ca am facut putina ordine in viata mea. Am invatat sa nu mai las toti norii sa ma atinga si sa ma intristeze, am invatat sa ma descurc mai bine de una singura si sa nu depind de cineva constant, am invatat sa imi organizez mult mai bine timpul astfel incat sa imi permit mult mai des sa ies la o cafea, teatru, film. Am invatat sa imi aleg mai bine prietenii si persoanele carora le acord timp din viata mea, poate am invatat si sa risc in anumite situatii mai mult doar ca sa simt ca traiesc. Multe am invatat si multe mai trebuie inca sa invat... M-am maturizat si in acelas timp nu am uitat de glasul acelui mic copil din interiorul sufletului meu. Sunt un paradox, a walking contradiction (copyright my best friend :D). Insa toate aceste lucruri definesc propria mea persoana...
Se apropie Craciunul si Anul Nou cu pasi repezi... E timpul sa incepem sa facem putina curatenie si sa ne gandim ce am facut in acest an. Am reusit tot ce ne-am propus sau mai avem cateva lucruri ramase nefacute din our "To do list" pentru 2012?

P.S. Cum a fost pana acum anul 2012 pentru voi?

Intr-o zi voi trai si eu o viata de poveste…

     Le privesc cu coada ochiului cum ies din casa. Imi doream si eu sa ma duc, sa fiu si eu prezenta la acel bal, sa imi demonstrez mie ca pot sa stralucesc chiar daca acea senzatie ar fi durat numai cateva secunde. Insa, le-a pasat lor vreodata de ceea ce vreau eu cu adevarat? Nu. Sunt buna doar sa le fac toate mofturile, mai mult de o servitoare nu sunt pentru nimeni… Cel mai rau ma doare ca in anumite momente si eu am ajuns sa le cred rautatile. Incerc sa fiu puternica insa nu mereu imi reuseste acest lucru. Inghit multe, plang in locurile unde nu ma vede nimeni, insa, in cele din urma ma ridic si continui sa sper ca intr-o zi destinul meu se va schimba. Poate nu azi, poate nu maine, dar intr-un viitor voi scapa si eu de aici.

     Si atunci apare ea. Avea cel mai cald si frumos zambet pe care il vazusem vreodata. Imi sopteste cuvinte care au un efect calmant asupra mea. Chiar daca o vad pentru prima data simt ca pot sa am incredere in ea. Doamne, mi-ai ascultat in sfarsit rugaciunile si mi-ai trimis un inger!

     Spre surprinderea mea in mai putin de cateva secunde sunt imbracata din cap pana in picioare in cea mai frumoasa rochie posibila de pe acest pamant. Nu imi venea sa cred, era prea frumos ca sa fie adevarat! Insa, parca lipsea ceva… In acel moment mi-a fost intins parfumul More by Demi. In momentul in care i-am simtit mireasma stiam cu siguranta ca viata mea se va schimba radical. Merit mai mult de la viata decat ceea ce mi s-a oferit pana acum.

     Dupa ce ma despart de buna mea prietena ma indrept spre caleasca pregatita pentru bal. In momentul in care intru in sala mare observ multele priviri care se indreapta spre mine, cele mai curioase de identitatea mea erau chiar surorile mele. Si uite cum se intoarce roata si in favoarea mea si fiecare primeste intr-un final ceea ce merita. Nu vreau sa fiu rea, insa merit si eu cateva ore de rasfat si atentie.

     Printul ma invita la un dans. Era atat de frumos si avea niste ochi in care ma puteam pierde cu totul. La un moment dat se apropie mult de gatul meu, inhaleaza lung mirosul de ylang-ylang tahitian, senzuala iasomie sambac si lemnul de santal. Imi zambeste si am simtit cum ma pierd in imbratisarea si intreaga lui fiinta. Nu vroiam sa ii dau drumul, ma durea psihic acest lucru. Vroiam ca timpul sa se opreasca in loc si sa pot sta cu el acolo pentru totdeauna. Intreaga sala sa inghete si sa fim doar noi doi… Ma simteam in siguranta in bratele lui, apreciata…

     Orologiul nu tine cu mine. Se apropie momentul in care aceasta minunata seara va lua sfarsit. Ii dau drumul, trebuie sa ma intorc acasa cat de repede altfel secretul meu va fi dezvaluit. Am plecat de acolo cu greu si obligata, cu o parere de rau si durere in suflet dar stiu cu siguranta ca o sa fac orice imi sta in putinta sa ma intorc si maine seara aici…

Cati dintre noi nu au auzit povestea Cenusaresei a lui Charles Perrault? Aceasta este una dintre acele povesti care nu mor niciodata, dainuie in timp si oricate generatii ar trece de acum incolo tot o vor auzi si citi.

Am ales aceasta poveste deoarece ma reprezinta foarte mult. Intotdeauna am asemanat-o pe mica noastra Cenusareasa cu o pasare Phoenix datorita faptului ca orice greutate avea o depasea cu demnitate si nu isi pierdea speranta.

Asa cum ea a reusit peste noapte sa se schimbe dintr-o servitoare intr-o femeie capabila de a capta atentia unui print si de a-l cuceri, asa putem fiecare dintre noi avea lumea intreaga la picioare daca ne punem putin mintea la contributie si chiar ne dorim acest lucru.

Si parfumul More by Demi asta imi inspira: incredere, putere, rasfat, senzualitate, ambitie. Toate calitatile unei femei care stie ce vrea de la viata, o doamna si sa nu uitam poate unul dintre cele mai importante lucruri: o adevarata printesa care crede in povesti si finaluri fericite. 

Cu cuie in frunte

Cu toate ca am fost la aceasta piesa de teatru acus cateva saptamani, numai acuma am simtit nevoia sa scriu cateva cuvinte despre ea.
Ce mi-a placut cel mai mult in acea ora jumatate cat am stat lipita de scaun, sorbind fiecare replica, fiecare cuvintel care il scoteau pe gura cei doi actori, am simtit ca sunt in alta lume. O lume in care inca mai exista speranta pentru cultura, o lume in care suntem insetati de cunoastere, de frumos, de arta. Parca am fost teleportata in trecut, in vremea in care ce era important erau cartile citite, simplitatea, naturaletea, dorinta de a fi din ce in ce mai bun intr-un anumit domeniu.
Nu zic ca nu exista astfel de oameni si in zilele noastre pentru ca ar insemna sa jignesc pe multi, insa parca suntem din ce in ce mai putini. De fiecare data cand deschid televizorul (din an in paste ce este drept) ma ingrozesc. Care sunt stereotipurile promovate in ziua de astazi? Nume puneti-va si voi putin intrebarea aceasta... De cand este la moda sa fi prost? De cand sa nu fi in stare sa iti iei un amarat de bacalaureat este motiv de lauda pentru unii? De unde si pana unde au unii dreptul sa isi bata joc de profesori? Si aceasta lista ar putea continua la infinit.
Lasand toate acestea la o parte, sunt fericita sa vad ca inca mai exista speranta. Mai sunt suflete care nu au pusi pe ochi ochelarii indiferentei ci lupta pentru ei. Nu trebuie sa renuntam cu toate ca uneori sistemul acesta infect ne acapareaza. Noi suntem viitorul! Si daca si noi renuntam, cine va mai lupta pentru dreptate si lucrurile cu adevarat bune?
Tu ce ai facut pana acum in viata? Ce te face fericit? Ce inseamna fericirea pentru tine?
,,Ce vrea bebelusul din tine? Ce iti zice?"... Aceasta a fost una din replicile actorilor din piesa de teatru. Eu una am auzit cum s-a tras un semnal de alarma, o atentionare care avea rolul de a ma intreba daca cu adevarat urmez ceea ce imi doreste sufletul sau ceea ce zic ceilalti. Voi ce ati inteles?

P.S. Pentru cei care nu au auzit pana acuma ,,Scrisoare catre liceeni" de Tudor Chirila, va recomand calduros sa va rapiti 7 minute din viata pentru ca merita.

Cum am mancat un caine

Exact asa cum am scris in titlul postului se numea piesa de teatru la care am fost in aceasta seara. S-a tinut intr-un local in care nu am mai fost pana acuma, J'ai Bistrot (nu ca as fi fost in prea multe asemenea locatii din Mures, dar asta e cu totul o alta poveste).
Nu am mai fost de mult timp la o piesa de teatru (stiu, rusine sa imi fie) din diverse motive printre care cel mai frecvent era ca nu reuseam sa imi gasesc timp sau nu aveam cu cine sa ma duc. Cu toate ca nici de aceasta data nu s-a aratat nimeni dornic in a-mi tine companie, mi-am luat inima in dinti si nu am renuntat la ideea de a ma duce sa vad spectacolul. La inceput ma simteam putin ciudat, singura si pierduta in spatiu, dar cu cat se scurgeau minutele a ajuns sa imi placa localul din ce in ce mai mult. Un loc simplu si haios, un loc in care sa te simti ca acasa si in acelas timp rustic, un loc rupt dintr-un film vechi dar in acelas timp cu un aer modern. Nici nu cred ca se poate explica sentimentul care te cuprinde cand patrunzi acolo, te si pufneste rasul si zambesti cand vezi niste porcusori cu aripi desenati pe pereti. Ce sa o mai lungesc atata, cu gust si punct!
Piesa a fost draguta, au fost momente in care am ras pe rupte, momente in care mi-am adus aminte de anumite scene din copilarie, altele care m-au pus pe ganduri. Un singur om, un monolog, din asta consta aceasta piesa. Un actor care a primit ca multumire o sala de aplauze, un actor imbracat simplu, un om care a reusit sa trasmita o gama larga de sentimente si care a reusit sa capteze atentia publicului pana in ultimul moment.
Mi-a placut, chiar mi-a placut mult.

P.S. voi cand ati fost ultima data la o piesa de teatru si ce sentimente v-au starnit acea piesa?

Anul 2

Sa fiu sincera ma asteptam ca in momentul in care vine luna octombrie sa ma simt mai luminata, mai diferita, mai matura sau increzatoare cand pasesc pe holurile facultatii... O parte din aceste lucruri s-au adeverit, am trecut de primul obstacol, am parcurs prima treapta spre implinirea profesionala, insa mai am enorm de mult pana sa ajung unde mi-am dorit. Inca putin, inca putin... Ce ciudat este sa te trezesti in fiecare dimineata cu acelasi cuvinte in cap nu? Insa cateodata ajuta chiar daca foarte putin.
Cu ce sunt mai schimbata acuma fata de anul trecut? Probabil faptul ca sunt mai linistita, mai calita ca sa zic asa. Vin cu placere inapoi in Mures, chiar pot sa zic ca aici imi este cu adevarat a doua casa. Ma bucur ca un copil cand imi vad vechii prieteni, zambesc mai natural si cu siguranta sunt mult mai puternica.
Ma distreaza de minune cand vad boboceii, cum se chinuie sa isi caute carti, sa descifreze atlasul si cum sa pozitioneze osul (oare e de stanga clavicula asta sau de dreapta? da de ce e de stanga? nu mai inteleg nimic din anatomia asta :(( )... Doamne, imi aduc aminte cum exact asa eram si eu! Aveam ochisorii aia mari si plini de sperante, probabil ca in anumite momente ma credeam si buricu pamantului ca vezi doamne am intrat si eu la medicina.
Toate trec. Emotiile de la inceput, frica, necunoscutul. Insa speranta neaparat trebuie sa ramana. Macar aia sa o pastrezi intacta ca altfel nu stiu sincer unde ar ajunge rasa umana. Fara speranta intreaga noastra existenta s-ar destrama, am fi cei mai mari pesimisti din lume, niste roboti fara suflet. Daca tot se zice ca speranta moare ultima atunci macar sa ii dam zicalei acesteia o sansa si intr-adevar sa pastram sperantele aproape si sa nu renuntam la ele.
Din nou am deviat de la subiect... Nu imi propun in seara asta sa fac filozofia chibritului, poate alta data, insa nu acuma.
Melancolia m-a lovit zilele acestea, dorul de Satu Mare, de parinti si de prietenii de acasa pe care i-am lasat in urma. In acelas timp m-a lovit bucuria inceperii unui nou an, acordarea unei noi sanse de a-ti demonstra tie ca poti fi din ce in ce mai bun. M-au lovit de asemenea responsabilitatile pe care le ai cand traiesti singur (fa mancare, spala haine, calca haine, fa curatenie etc.) , ce bine era cand mama era acolo si le facea pe toate! (you are the best mom!)
Sentimente incurcate, noi incercari, decizii, emotii puternice si cateodata de nedescris. Fiecare an aduce cu el o serie de intrebari noi si un mister aparte care ne cheama sa il deslusim.
Un nou an, proaspat scos din cutie care asteapta sa fie presarat cu experiente variate. Poftiti la el cat inca este cald! Sa ii facem putin loc si lui in inimile si vietile noastre.

P.S. voua ce sentimente va starneste inceputul de an scolar/universitar?

Changes

Stau in fata acestei pagini goale de cateva saptamani si numai nu reusesc sa imi pun ordine in ganduri astfel incat sa scriu un post cat de cat decent. Insa, nu mai am de gand sa ma uit in gol ci sa-mi las degetele sa se plimbe pe tastatura si la final vedem ce va iesi.
Sesiunea a venit si a trecut, anul intai la fel, practica de asemenea... Acuma sunt din nou in orasul meu natal, acasa.
Inainte sa ma duc si eu la facultate nu ii intelegeam pe studenti cand spuneau ca ei defapt nici nu mai stiu unde e casa lor reala. La inceput imi parea ridicola situatia si ii consideram poate si putin aroganti la faza asta. Cum adica unde e casa lor? Nu e ceva logic sa fie acolo unde te-ai nascut si ai crescut pana sa iti pui funduletul in caminul/chiria din ditamai orasul universitar?
Insa uite cum s-a schimbat aceasta gandire in momentul in care mi-am luat si eu zborul spre necunoscuta viata de student. Si pentru mine acasa inseamna atat mures cat si satu mare, atat aici cat si acolo. Nu am cum sa uit unde am copilarit insa acolo departe imi este viata si viitorul.
Numai acuma realizez cat de mult m-am schimbat intr-un singur an. M-am maturizat foarte mult si cu toate ca stiam si inainte sa plec in lumea larga sa ma descurc singura, adevaratul test a fost cand m-am trezit acolo cu toate pe cap. Cu toate ca in unele momente mi-a venit sa imi bag picioru in toate si sa nu mai fac nimic, all in all sunt mandra de faptul ca nu am renuntat si am continuat orice s-a intamplat. Cred ca asta a fost una dintre cele mai importante lectii care le-am invatat pe parcursul acestui an. No matter what always follow your dreams.
Ce am mai invatat a fost poate faptul ca prietenii adevarati mereu vor fi acolo pentru tine cand vei avea nevoie; no matter distance, time, different college, age. Fiecare om care a trecut prin viata mea si a stat o perioada mai lunga de timp si-a lasat amprenta pe sufletul meu intr-o oarecare masura. Totul se intampla cu un motiv, dupa cum spunea o buna prietena de-a mea. 
Familia. Niciodata sa nu uitam ca orice s-ar intampla ei mereu vor fi alaturi de noi si sustine in tot ceea ce vrem sa facem constructiv pentru viitorul nostru. Ne cicalesc, ne scot din minti uneori, se cred atotstiutori insa nu o fac decat pentru binele nostru... sa devenim oamenii ce suntem astazi.
Cu toate ca mi-as dori, intr-un singur post nu am cum sa cuprind toate schimbarile ce survin odata cu terminarea liceului si inceputul propriu-zis al maturitatii. Fiecare trecem prin ele, este inevitabil, insa in toata nebuneala asta sa nu uitam sa traim cu adevarat and live the moment or carpe diem :)

P.S. Pe voi in ce masura si cum v-a schimbat trecerea de la liceu la facultate? Ce amintiri aveti legate de bobocimea din primul an?

Be strong

Fiecare dintre noi avem cate o mica chestie care ne face sa zambim prosteste dimineata cand ne uitam in oglinda, care ne mai reda speranta intr-o zi incarcata si plina de nori, care te face sa mai uiti de griji si sa iti dai seama ca viata e intr-adevar frumoasa si merita traita.
Pentru mine acele lucruri mici au devenit pe zi ce trece mai importante si cateodata le caut cu disperare numai ca sa uit de greutati. Nu e bine sa devi dependent de ceva, de un anumit lucru sau persoana, insa cateodata pare cam imposibil nu? Adica, de ce ai renunta usor la ceva care te face fericit? De ce ai renunta la o persoana care mereu te poate face sa razi?
Am multe regrete, poate mai multe sau mai putine decat altii insa tot regrete sunt. Uneori imi blestem zilele pentru o anumita alegere gresita, o replica spusa la nervi care poate m-a indepartat de cineva sau pur si simplu faptul ca mi-am inchis gura cand nu trebuia sau mi-am deschis-o cand situatia cerea sa tac.
Cel mai important lucru este sa continui, sa nu renunti si chiar daca esti la pamant sa gasesti puterea de a merge mai departe. Intr-un final totul va fi bine si daca nu e bine inseamna ca nu s-a terminat. Trebuie sa gasim puterea de a ne pastra demnitatea si capul sus orice ar fi.
Just do whatever makes you happy but it's ok to cry sometimes...

Pictures

A couple of days left...

Cu toate ca imi doream din tot sufletul sa ma duc acasa de Paste, pana la urma am hotarat ca este mai bine sa raman aici si sa invat pentru viitoarele partiale... (mda, college life sucks sometimes and it isn't always like they say it is but it's worth it in the end :D)
Insa, iepurasul a hotarat sa fie darnic cu mine anul acesta si sa imi ofere cateva zile in care sa imi readuc aminte cum era sa nu iti pese si sa te bucuri de persoanele cu adevarat dragi sufletelului tau. Cu toate ca o sa fie doar cateva zile stiu ca nimic nu o sa poata sa imi stearga zambetul de pe buze si sentimentul de ,,finally I can be a kid again and just enjoy the moment without thinking about the consequences".
O prietena foarte draga o sa ma viziteze si timp de 2 zile jumate it's gonna be our world :) deabea astept sa uitam de noi si sa povestim incontinuu 8->... I really missed her, she is one of those persons that know you soooo well that even if you don't say a word they get what you wanted to say. Cu toate ca nu ne vedem foarte des (3-4 ori pe an if we are lucky) nothing changed between us and that makes me really happy.
Stiu ca timpul o sa treaca enorm de repede cat timp o sa stau cu ea insa am sa profit la maxim and make new memories that will last a lifetime. Pana la urma cred ca ele conteaza cel mai mult si they make you go on even though you are having a rough day. Acea amintire care mereu iti aduce un zambet si iti sopteste usor la ureche faptul ca you can have a repeat performance one day....
Inca cateva zile si o sa-mi reumplu cutia cu vise si amintiri

Have you ever...

Cateodata avem tendinta de a amana mereu pe ziua urmatoare un lucru care ai putea la fel de bine sa il incepi de azi. ,,Las ca am timp si de maine ma pun serios pe treaba!", de cate ori am auzit replica asta... si cel mai dureros este ca de la o vreme incoace m-am auzit si pe mine spunand-o de foarte multe ori, mi-am propus insa sa nu o mai folosesc si am sa incerc sa ma tin de cuvant. Bunica mea zicea mereu ca fiecare lucru are timpul lui. Asa cum intr-o gradina nu poti sa culegi roadele iarna, asa si in viata trebuie sa avem grija sa nu depasim termenul limita pentru a face un anumit lucru.

Am amanat timp de un an si ceva o carte care mi-a fost recomandata de cineva foarte drag, O pasare pe sarma de Ioana Nicolaie. Cum la facultate nu mi-am adus prea multe carti cu mine si din dorinta de a citi altceva decat vechile cursuri, m-am apucat si eu sa imi delectez neuronii cu respectiva carte. Nu am reusit sa parcurg mult din ea, primele capitole doar, insa am ramas placut surprinsa sa imi retraiesc primele zile de octombrie cand nimic nu avea logica, cand totul parea atat de greu si debusolant incat nici nu stiai pe ce lume traiesti insa acea sete de a cunoaste mai mult era mereu mai puternica decat propria frica. 

Nu o data mi s-a intamplat sa am impresia ca totul e roz si frumos numai in carti/filme. Aproape intotdeauna ai parte de un happy ending cu toate ca personajele trec prin incercari care mai de care mai spectaculoase... Tot stau si ma gandesc, oare viata nu bate filmul? Daca ar fi sa punem pe hartie sau sa facem un mini film cu toate experientele prin care am trecut pana acum, nu ar ajunge pe locul 1? 

Avem nevoie de carti, povesti, filme, imaginatie sa scapam de realitatea care ne loveste zilnic, insa cum ar fi de nu am uita ca si viata noastra ar putea fi transpusa intr-un bestseller? Oare nu ne-ar face sa ne simtim mai bine? 

Cateodata parca avem prea mult sau poate prea putin timp...

Octavian Paler - Avem timp

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca EROI  sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti  cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta. Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ... Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile. Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

Sometimes you can't shut up!

Niciodata nu am putut sa accept sau sa suport minciuna si ipocrizenia, insa in ultimul timp situatia chiar scapa de sub control...

Imi displac persoanele care dau din gura mereu fara niciun rost, care in momentul in care au ocazia to make a change they just back up sau pur si simplu gasesc diferite scuze patetice ca sa nu faca acel pas. 

O alta situatia la fel de dragutica este acel moment in care in loc sa spui cu voce tare adevarul si opinia ta (care kulmea, chiar are argumente si baze solide) mai bine taci ca doar, daca isi vor forma cine stie ce parere despre mine? Mai bine sa tinem totul in noi, what a big difference we make...NOT!

Cateodata vine momentul ala in care cea mai buna solutie este sa spui verde in fata ceea ce gandesti. Sa te doara fix in cot de tot si toate. Nimeni nu iti garanteaza succesul dar macar, la sfarsitul acelei zile, esti impacat cu tine insuti si ti-ai eliberat sufletul de o povara.... 

What a waste, some of us are just toys in the hands of destiny...But, in the end, it's your fault you didn't fight for what you believed in, it's your fault you were afraid to say what you think and follow your dreams... 

It's just how you feel sometimes...

A trecut mult timp de cand am scris ultima data si sincera sa fiu chiar imi era dor, atata ca uneori simteam ca as avea atat de multe lucruri de zis ca pur si simplu ma pierdeam in propriile mele ganduri si un post in acest blog nu ar fi reusit sa cuprinda tot ce as fi avut de exprimat si comentat pe moment. 

In ultima vreme ascult destul de des doua piese, lego house si cold coffee, ambele cantate de ed sheeran. Ador versurile si simt ca de fiecare data reusesc sa ma calmeze orice ar fi. 

Cu inceputul acestui nou semestru simt ca si eu ar trebui sa o iau de la inceput, sa schimb anumite lucruri la mine si to dig deeper every day. 

Cu fiecare zi ce trece ma apropiu tot mai mult de data in care o sa schimb prefixul si o sa trec de la varsta de 19 anisori la 20, lucru care intr-un fel ma sperie. When did we all grew up? ... But there comes a time when you have to realise that life is too short to worry about stupid things so don't be afraid to risk. Talk less, feel more, judge less, listen more, worry less, dream more, hate less, love more.

I believe in coincidents si puterea lor de a-ti schimba viata radical. Uneori trebuie sa gandim mai putin, sa punem mai putine intrebari, sa nu cautam atatea raspunsuri cand poate chiar nu avem nevoie de ele and just believe that everything happens for a reason. 

Age...

Fiecare varsta are frumusetile si greutatile ei. Fiecare varsta trebuie traita fara regrete si trebuie luata asa cum e ea.
Ne axam de multe ori pe stereotipuri si acordam prea multa importanta la ceea ce se spune despre noi, la cum ar trebui sa ne comportam si la ceea ce ar trebui sa facem acording to our age. Why do we care so much? Chiar atata de greu ne este sa ne debarasam de toate barfele and just live?
Nu vreau ca mai incolo sa ajung am regrete, sa imi para rau de lucrurile pe care le-as fi putut face dar din teama de a nu o da in bara sa le refuz, sa las sansele sa treaca pe langa mine si sa le privesc din urma. Nu vreau sa traiesc cu "what if?".

Let it snow over my heart...

Mereu mi-a placut sa stau in casa la caldurica, cu o cana mare de ciocolata calda si sa ma uit afara pe geam cum ninge. Ma linisteste frigul, zapada alba care acopera ca o patura tot raul din lume si aduce copiilor bucurie cu fiecare fulg de nea care se asterne pe pamant. Totul imi pare acoperit in pace.
Chiar mi-ar placea daca macar pentru cateva momente am lasa grijile la o parte si ne-am juca in zapada... Nu ar fi frumos sa facem fiecare dintre noi cate un ingeras in zapada? :)

2012

Si uite cum a trecut si vacanta de Craciun si m-am trezit inapoi la facultate inainte de prima sesiune...

Lucrurile bune intr-adevar trec cel mai repede. Parca ieri inchideam usa de la locuinta din mures si ma indreptam cu pasi repezi si multe bagaje spre statia de autobus apoi spre trenul care m-a dus acasa pentru prima data din luna octombrie. Atunci inca eram in 2011, inca se simtea atmosfera de sarbatoare, familia era unita si ma asteptau sa vin acasa sa impodobesc cu ei bradul. Eram nerabdatoare sa ii vad pe ai mei si pe cea care mi-a devenit sora pe parcursul liceului (si pe care nu am vazut-o de la jumatatea lui septembrie cand si-a facut bagajele si a plecat la facultate in lumea larga).

Cu toate ca a fost o perioada foarte scurta mi-am facut niste amintiri superbe, mi-am incarcat bateriile si am intampinat noul an cu speranta ca poate acesta va fi mai bun decat cel care a trecut. Nu asta ne dorim pana la urma fiecare? Sa fie mai bine, sa fim sanatosi, sa realizam mai multe, sa devenim mai buni si sa nu ne indepartam de persoanele cu adevarat dragi noua. 

Un nou inceput, un nou an si o noua sansa se deschide in fata noastra. Embrace it!

P.S. Voi ce va doriti si ce asteptari aveti de la 2012?