Sincer acuma cine adora sa primeasca comentarii anonime? Adica scri si tu ca un om normal pe blogul tau personal si numai te trezesti din senin cu un comentariu al carui autor este nelipsitul „Anonim”. Nu ar fi nicio problema daca acest drag anonim s-ar preface ca nu te cunoaste dar in momentul in care iti si arunca in fata anumite chestii care demonstreaza ca este o persoana pe care tu o cunosti atunci iti vine sa spargi ecranul! Si uneori iti mai si storci nervii sa te gandesti cine e persoana respectiva numai ca sa iti dai seama ca stradaniile tale sunt zadarnice ca doar este ANONIM!
Un sfat pentru toti iubitorii care adora sa se semneze cu iubitul pseudonim „Anonim”: daca nici macar nu ai tupeul sa iti dai numele real atunci de ce nu iti bagi gandurile si parerile care doresti sa le adresezi cuiva direct in anus :) Macar sa ai curajul sa te prezinti daca tot doresti sa vorbesti cu o anumita persoana pentru ca nu avem de gand sa ne irosim timpul pretios cu specii lipsite de coloana vertebrala.
Acus cateva zile am fost cu niste prieteni la un local sa bem si noi o bere ca tot omul. Ce mi-a adus zambetul pe buze in seara respectiva, inafara de o bere rece si persoanele de la masa, a fost una din piesele mele favorite de la Nickelback. Unul dintre prietenii mei prezenti acolo cand a auzit piesa mai ca nu si-a scos parul din cap, uraste din tot sufletul aceasta formatie si numai nu intelegea de ce mie imi place asa de mult. Este adevarat ca atunci cand vine vorba de muzica gusturile noastre foarte rar se intersecteaza, insa nici in ruptul capului nu pricepea de ce imi place Nickelback...
Adevarul este ca eu niciodata nu am fost interesata sa ascult discografiile formatilor care imi placeau, nici numele membrilor unei formatii deabea de le tin minte, pur si simplu nu ma intereseaza. Pentru mine aceste detalii nu sunt importante si de cele mai multe ori piesele care le ascult de ani de zile au o intreaga poveste in spatele unor versuri simple. Sunt anumite piese care le asociez involuntar cu episoade din viata mea, trairile mele de atunci, amintirile si persoanele care au fost prezente in perioada respectiva.
Aceasta este printre primele piese care le-am ascultat de la Nickelback. Un prieten foarte bun mi-a trimis-o cand eram in clasa a 8-a din dorinta lui de a ma initia in lumea ,,rock".
Nici nu stiu cum as putea sa incep a descrie ce inseamna pentru mine aceasta piesa. O ascultam incontinuu cu cateva saptamani sa vin la facultate si de fiecare data cand o aud o asociez cu perioada respectiva. Zilele acelea erau marcate de speranta, de tristete, de nerabdarea inceperii unei noi etape a vietii mele si in acelas timp dorinta aceea de a nu pleca din orasul in care am crescut si am copilarit. Atunci nu puteam percepe o viata departe de toata siguranta care o aveam acasa asa cum acum nu imi pot imagina o viata diferita de cea pe care o am in orasul acesta.
,,Those were the best days of my life, back in the summer of 09". Amintirile care le-am facut in vara lui 2009 nu o sa poata fi inlocuite sau sterse din sufletul meu niciodata. Cea mai frumoasa vara de pana acum din viata mea, o gasca nebuna, Germania, concertul din Carei, prima iubire de-o vara care la inceputul toamnei s-a terminat.
Dupa ce m-am despartit de primul meu prieten in toamna anului 2009, auzeam aceasta piesa mereu la radio. Nu a trecut o singura zi in care sa nu o aud cel putin o data timp de 2 luni de zile, la un moment dat chiar aveam impresia ca ma bantuia... Karma o facea intentionat.
Cand eram in liceu imi placea foarte mult de un tip dintr-o alta clasa dar nu am avut niciodata curajul de a-i zice ceva. Acuma mi se pare extrem de amuzant ca singura conversatie care am avut-o cu el a fost un simplu salut si si atunci aveam vocea putin ascutita si tremurata din cauza emotiilor. Piesa de mai sus mi-a dedicat-o cea mai buna prietena a mea, zicea ca se potriveste cu situatia mea de atunci si kulmea este ca de fiecare data cand o aud imi aduc aminte de el si de cat de speriata puteam sa fiu ca sa nu pot purta o conversatie normala cu el...
Piesa asta m-a facut sa plang pentru prima data in fata unui baiat. Era vara, aveam 18 ani si aveam cu el o relatie la distanta si peste cateva zile pleca din nou acasa. Nu vroiam sa plece, vroiam sa mai stau cu el putin, eram trista si piesa asta m-a facut sa imi dau drumul la lacrimi si kulmea este ca mai avea putin si il facea si pe el sa planga...
Cand eram in generala mereu o ascultam... exprima tot ceea ce as fi vrut sa ii spun unei anumite persoane insa nu aveam curajul sa o fac. Ce e trist este faptul ca numai acuma, in anul 2 de facultate am reusit sa o iert cu adevarat pe acea persoana si sa incerc sa dau timpul inapoi ca sa ne cunoastem mai bine...
,,Piesa aceasta reprezinta gasca ta nebuna"... Acestea au fost cuvintele prietenei mele cele mai bune cu privire la prietenii mei din liceu. Cateodata inca mi-e dor...
Nu conteaza ce piesa ascult de la Voltaj ca mereu o sa imi aduca aminte de ea, prietena mea cea mai buna care mereu a fost alaturi de mine si inca este. Era vara, Gradina Romei, langa lac si radeam in timp ce aceasta piesa mergea pe fundal. O iubesc enorm si nu stiu ce m-as face fara ea.
Ultima ora de dirigentie, finalul clasei a 12-a, piesa care ne-a facut pe toti sa plangem in momentul in care diriginta noastra a pus-o la casetofon. O femeie extraordinara si nu conteaza cat timp va trece mereu o sa asociez aceasta piesa cu zambetul ei cald din atunci si amintirea ultimelor momente petrecute in 12D...
Nu stiu de ce insa mereu o imaginez pe mama cand ascult aceasta piesa. Felul ei de a-mi spune ca orice as face o sa ma iubeasca mereu si ca sunt perfecta in ochii ei...
Oricate greutati ai avea mereu trebuie sa te ridici si sa continui sa iti raspandesti lumina.
Nu puteam sa ma abtin sa nu pun si aceasta piesa ^_^ superbe versuri care mereu ma fac sa zambesc si imi aduc aminte de unul dintre anime-urile mele preferate.
Oricate anime-uri superbe as vedea, Gravitation ocupa un loc special in sufletul meu. Cu el am redescoperit placerea anime-urilor si lumea aceasta superba fara de care nu m-as putea imagina vreodata.
Sunt mult mai multe piese care imi aduc aminte de o groaza de intamplari din viata mea insa acestea mi-au trecut prin minte in momentul acesta. Prin ele imi aduc aminte de trecut si imi creez viitorul, sunt parti din sufletul meu si ceea ce reprezint eu ca om. Fara ele nu as fi la fel, nu as fi eu...
De curand am avut ocazia de a calatori cu trenul pe o distanta relativ mare, practic am stat aproape 12 ore inchisa intr-un compartiment micut urmarind cum peisajele de langa mine se schimba cu fiecare minut ce trece... Timpul imi parea ca se scurge atat de incet in comparatie cu o zi obisnuita, simteam fiecare secunda pe pielea mea si ma gandeam cum ar fi daca as reusi sa pretuiesc mai bine zilele care trec pe nesimtite pe langa mine?
Se spune ca intamplarile si lucrurile frumoase dureaza putin iar cele rele dureaza o eternitate. Pana la urma timpul este acelas, perceptia noastra altereaza orele care trec pe langa noi. Cum privim lucrurile din jurul nostru ne determina starea de spirit si conceptia despre lume.
In ultimul timp am impresia ca toti credem ca suntem restrictionati de ceva cand adevarul este ca noi ne taiem aripile. Noi suntem cei mai mari critici ai nostri si asta ori ne ajuta ori ne doboara, depinde foarte mult de propria ta persoana.
Nu stiu cati dintre voi umblati cu trenul insa macar o data in viata se merita sa aveti aceasta experienta. Alegeti un tren in loc sa mergeti cu masina, uitati-va in jurul vostru si daca va lasati mintea libera aceasta o sa va poarte pe cai nebanuite. O sa va aduceti aminte de multe lucruri care credeati ca le-ati uitat, doar incercati... Eu mi-am adus aminte de copilarie, de vremea cand stateam cu verile la tara si nu imi pasa de nimic. Pe atunci ma simteam ingradita de maretia adultilor de langa mine si imi ziceam ca in cativa ani o sa fiu libera sa fac ce vreau si nimeni nu o sa ma opreasca sa imi ating visele. Ironia sortii este ca atunci eram cea mai libera; pe atunci nu stiam ce inseamna sa ai responsabilitati si ma bucuram de toate lucrurile marunte din jurul meu. O zi se masura in cate nazdravanii reuseam sa facem pana se intuneca, atunci sa bei alcool sau sa fumezi tigari era ceva tabu, atunci nu conta cat de murdar si plin de praf veneai de la joaca, iti purtai ranile si vanataile obtinute de la un mers cu bicicleta sau pescuit cu mandrie pentru ca asta insemna ca ai facut ceva in ziua respectiva. Multe s-au schimbat de atunci insa am realizat ca inca am un suflet de copil cu toate ca sunt majora peste tot in lume; prea multe s-au schimbat si in acelas timp au ramas la fel. Camera mea de acasa a ramas la fel, eu nu mai sunt aceeasi persoana. Prin fata ochilor mi se plimbau imagini din trecut si eu nu puteam face altceva decat sa zambesc si sa ma bucur pentru tot trecutul.
Cand m-am dezmeticit din visare eram in apropiere de casa si revedeam peisajele atat de cunoscute si straine in acelas timp. Zici ca totul era la fel, zici ca timpul nu a trecut peste ele ci ,,acasa" a fost invaluit de norul imortalitatii. Mi-a placut acest lucru, pacat ca peste mine timpul a trecut nemilos.
Adevarul este ca toti avem un trecut, toti avem cicatrici mari sau mici. Ce ne face diferiti este cum reactionam la ele si ce facem sa devenim oameni mai buni. Eu cred ca am facut un pas mare in fata, am iertat cu adevarat pe cineva care mi-a facut mult rau si acuma incercam sa recuperam timpul pierdut candva. Niciodata nu va fi posibil acest lucru insa speranta moare ultima.
In momentul in care implinesti 21 de ani esti legal in toate orasele din aceasta lume, practic esti considerat un adult oriunde ai merge. Este foarte interesant cum se pune atat de usor eticheta de adult doar din cauza unei anumite varste. Cum poti determina acest stadiu al vietii tale doar uitandu-te la varsta unei persoane? Intr-adevar, ar trebui sa fi destul de matur incat sa devi un adult insa sunt prea multi factori in joc inafara de anii pe care ii ai; uitandu-te subiectiv la acest lucru poti sa iti dai usor seama ca varsta joaca un rol foarte minor in viata ta. Poti sa ai gandirea unui adult la 15-16 ani sau doar la 30 sau mult mai tarziu. Parerea mea este ca experientele prin care ai trecut, persoanele din jurul tau si circumstantele in care te invarti determina nivelul de maturitate sau imaturitate al unei persoane.
Insa, in momentul in care implinesti 21 de ani incepi sa te gandesti la mai multe lucruri, incepi sa iti planuiesti viitorul si viata cu mai multa grija si atentie. Te uiti imprejur si realizezi ca nu mai ai timp de lucruri sau persoane ,,inutile". Numesc inutile persoanele care nu te ajuta cu absolut nimic in dezvoltarea personala, genul acela de persoane care te trag in jos sau te tin pe loc intentionat. Nu sustin cu absolut nimic ca cineva este inutil in general, din acest motiv am si pus acest cuvant intre ghilimelele de rigoare. Insa nu toti din jurul tau au un rol pozitiv in viata ta, poate au un rol important si bun in viata altora dar daca nu in a ta atunci cel mai bine ar fi sa mergi mai departe.
Cel mai greu este sa te indepartezi de cineva care intr-o anumita perioada a avut un impact mare asupra vietii tale (aici ma refer la un impact pozitiv). Insa toti ne schimbam, viata nu sta niciodata in loc si oricat ai fi de ranit trebuie sa te ridici si sa o iei de la inceput. Fiecare experienta prin care trecem are rolul de a ne modela ca fiinte umane, fiecare esec sau realizare contribuie involuntar la personalitatea ta. Suntem ceea ce ne dorim a fi, suntem experientele prin care am trecut, suntem ceea ce stim si putem scoate pe gura.
Nu conteaza cum a fost persoana pe care ai cunoscut-o candva, daca s-a schimbat in asa masura incat nu mai aveti ce imparti, cel mai sanatos lucru este sa pastrati amintirile frumoase si sa va continuati viata. Nu o/il poti condamna pentru ceea ce a devenit, nu ai trecut prin ce a trecut ea/el asa ca nu poti intelege de ce a devenit cum a devenit. Daca poti sa o/il aduci pe calea cea buna atunci nu ezita, incearca cat de mult poti sa ajuti insa nu te pierde pe tine in acest proces. Insa exista situatii cand nu poti face absolut nimic, pur si simplu se mai intampla cand nu tu esti persoana care poate sa aduca o schimbare in viata ei/lui.
Pana la urma poate ca cel mai important lucru este sa te simti tu bine cu alegerile pe care le-ai facut pana acuma in viata. Nimeni nu poate trai in locul tau, tu esti artistul propriei tale vieti si mereu ai posibilitatea sa schimbi ce crezi ca nu merge bine.
Cu totii avem o singura sansa, o singura viata si timpul este limitat. Nu conteaza ce varsta ai, fa tot ce iti doresti si traieste asa cum cum crezi de cuviinta. Nimeni nu are dreptul sa te judece si chiar daca o vor face nu pune totul la suflet, uneori lumea este foarte rea insa tu mereu fi mai bun decat ea.
De curand am fost la 2 concerte, Vita de Vie si Voltaj. Aceste doua trupe mi-au adus aminte cat de frumos este sa mergi undeva la aer liber sau intr-un local si doar sa asculti muzica de calitate, sa fi unul din acei mii de spectatori care impartasesc cu tine aceeasi pasiune: iubirea pentru muzica buna, mai exact, iubirea pentru trupa respectiva.
De foarte mult timp mi-am dorit sa ma duc la un concert Vita de Vie si in sfarsit mi-am indeplinit acest vis. Pe langa faptul ca am avut ocazia sa ii ascult live am facut rost si de autografele tuturor membrilor din formatie. Ce a facut seara respectiva cu adevarat speciala a fost faptul ca nu am fost singura, am mers cu niste prieteni cu care m-am simtit foarte bine. Acolo am mai intalnit si alte persoane pe care le cunosteam de dinainte insa majoritatea timpului am ras cu astia doi baieti. Numai noi stim cate glume tampite am zis, cum inainte de concert am mers si ne-am dat pe leagane, cum am disecat firul in patru si am vorbit despre o groaza de chestii fara sa ducem aproape niciun subiect la final. Cel mai tare a fost momentul cand m-au apucat gargaunii ca vreau autograf si cat de speriata eram ca s-ar putea sa plec acasa fara el. Astia s-au apucat de ras si ma calmau ca totul o sa fie bine si o sa fac rost de autograf. Poate parea banal insa nu cred ca ei stiu cat de mult m-au binedispus in momentul respectiv... Mi-am dat seama ca totusi le pasa de cum ma simt si daca sunt fericita s-au nu. Involuntar mi-au adus aminte de gasca pe care o aveam acasa, de baietii din gasca care mereu faceau orice le statea in putinta sa ma faca fericita si daca cumva eram trista una doua scoteau cate o perla pe gura de eram toti pe jos de ras in secunda urmatoare.
Concertul Voltaj a fost mai de suflet. Ultima data cand am fost la un concert de-al lor eram acasa cu cea mai buna prietena a mea; si acuma tin minte ca era vara si terminasem clasa 11-a... A fost putin ciudat sa ma aflu acolo fara ea avand in vedere ca inainte nu eram asa mare fana Voltaj. Se pare insa ca dupa ani in care mi-a tot fredonat piesele lor involuntar au ajuns sa imi placa si sa le stiu versurile pe dinafara. Multi pot sa zica ca nu sunt asa de grozavi sau ca versurile nu au un inteles asa de adanc in comparatie cu alte formatii, pe mine insa nu ma intereseaza. Ma leaga prea multe amintiri de versurile lor si parca de fiecare data cand ascult o piesa imi aduc aminte de o anumita perioada din viata mea.
Se zice ca atunci cand esti fericit te bucuri de linia melodica a unei piese si atunci cand esti trist ii intelegi versurile. Daca imi place cu adevarat o piesa atunci, fara sa vreau, ii atribui cate un moment din viata mea sau o persoana importanta mie.
Multe piese imi aduc aminte de liceu, de gasca de acasa care s-a destramat dupa ce am terminat liceul, prima iubire, prima dezamagire, tristete, fericire, prietenie, un nou inceput, relatia pe care o am cu parintii si tot asa.
Cand cineva ma intreaba care este trupa mea preferata nu pot sa dau un raspuns concret. Intr-adevar, am trupe care imi plac foarte mult insa nu pot sa zic ca trupa X e cea mai tare din parcare. Am piese ,,preferate", piese care in momentul in care le ascult ma poarta departe, ma teleporteaza intr-un alt timp sau ma ajuta sa ma gandesc la viitor.
Deseori asociez o piesa buna cu o carte buna, daca o asculti din nou dupa mai mult timp parca redescoperi anumite nuante care posibil sa le fi pierdut la inceput... citind o carte dupa mai mult timp percepi situatia altfel decat la prima lectura...
P.S. Pe voi ce piese va ,,bantuie" in ultima vreme?
Ieri m-am plimbat printr-o librarie cu niste prieteni... Am iesit un grup mai maricel la o gura de aer si in timp ce restul luau o decizie despre urmatoarea locatie pe care sa o vizitam intr-o zi ploioasa de sambata, eu m-am ridicat si am intrebat de nu vrea cineva sa vina cu mine pana la librarie. Brusc si din senin m-a apucat un dor nebun de a ma plimba printre carti, sa ma uit la ultimele titluri aparute si sa imi delectez ochii cu ele si in acelas timp sa ma apuce plansul in interior ca nu am destui bani sa le cumpar pe toate.
De data aceasta nu am fost singura care se plimba prin librarie, au mai venit 2 prieteni cu mine la care le era totuna unde mergem mai incolo atata timp cat suntem impreuna ca grup. Intotdeauna mi-a placut sa cunosc oameni care, la fel ca si mine, si-ar petrece ani din viata inchisi intr-o biblioteca imensa si altceva inafara de ar citi nu ar face. Cel mai frumos este cand si zic acest lucru nu numai se vede prin ochii lor. Pur si simplu mi-au crescut niste urechiuse si o codita imaginara cand mi-am dat seama ca din nou am in comun ceva cu acesti oameni.
Sa iti gasesti persoane care impartasesc acelasi pasiuni ca ale tale nu este intr-atat de greu pe cat ar parea. Insa sa descoperi ca ai foarte multe in comun cu o anumita persoana si ca poti discuta ore in sir despre totul si nimic este ceva greu, poti sa te consideri norocos daca ai langa tine macar un prieten de genul acesta. Comunicarea este, pana la urma, un atuu si in acelas timp o necesitate. Din pacate nu foarte multi se folosesc de ea si ajung sa se inchida in ei insisi nelasand o portita de intrare pentru cei care ar vrea sa ii cunoasca mai bine. Nu este bine, sanatos si benefic pentru acele persoane si daca si-ar da seama din timp de acest lucru atunci poate ar reusi sa se schimbe. Uneori insa tu trebuie sa insisti si pana la urma carapacea se crapa si poti sa te inghesui cumva printre acele mici crapaturi. Sa nu cumva sa se inteleaga ca sunt adepta acelor persoane care se baga in seama cu orice pret si se forteaza in viata cuiva sau intr-un anumit grup, acest lucru este copilaresc si pueril si nu sunt de acord cu asta.
Oricum ai lua situatia unul dintre cele mai importante aspecte din viata este gasirea unui grup de prieteni cu care sa te simti bine in orice situatie si cu care sa impartasesti mai multe pasiuni. Astfel de persoane te-ar ajuta oricand ai nevoie, ar veni la tine pe nepusa masa sa se uite la un film, te-ar suna din senin doar sa vada ce faci si cum o duci, ti-ar cere ajutorul in anumite probleme prin care trec si automat ai trai si ei ar trai cu tine. Niciodata sa nu dam cu piciorul in astfel de oameni, ei sunt singurii carora nu le pasa de ce zic cei din jur despre tine...Ei o sa te cunoasca cu adevarat si asta e cel mai important pana la urma.
P.S. Scriind acest post mi-am adus aminte de un serial foarte popular si in acelas timp foarte frumos si placut de vizionat, FRIENDS. Oare cati dintre noi nu si-ar dori o astfel de gasca care sa reziste atatia ani indiferent de circumstante si greutati?
De cateva zile am trecut in luna aprilie si cu acest nou inceput de luna pot sa zic ca in sfarsit primavara si-a facut aparitia si pe strada noastra. Iarna aceasta a tampit, in martie ma trezeam si inca mai vedeam din cand in cand zapada afara... Oricum asta nu mai conteaza, pomii au inceput sa infloreasca din nou si iarba e mai verde ca niciodata.
Cu cateva zile in urma am citit un articol foarte interesant despre beneficiile de a pastra un jurnal. Adevarul este ca am incercat lucrul acesta de mai multe ori pe parcursul copilariei si adolescentei mele insa niciodata nu am reusit sa scriu mai mult de cateva pagini. Nu stiu de ce ma opream brusc si il aruncam la gunoi dupa aceea. Singurul lucru care am reusit sa il pastrez vreme de mai multi ani este o agenda primita in clasa 10-a de la cea mai buna prietena a mea, pe atunci facea misto de mine si imi zicea sa imi planific acolo timpul astfel incat printre invatat si gasca de prieteni sa imi fac program sa ma intalnesc si cu ea. Acea agenda insa a devenit ca un mini-jurnal, am inceput sa imi notez in ea lucruri care mi se pareau importante la acea vreme, amintiri care vroiam sa le pastrez vii cu trecerea timpului si de care mereu sa imi aduc aminte. Partea amuzanta este ca inca nu am terminat acel jurnal, au trecut mai bine de 4 ani de cand o am si inca este pe jumatate nescrisa; cine stie, poate o s-o termin odata cu terminarea anului 6 de facultate... Mi-am propus insa sa incerc acest lucru din nou, sa pastrez un jurnal adevarat. Chiar sunt curioasa ce va iesi si de data asta chiar o sa imi dau silinta sa nu il abandonez dupa maxim 2 saptamani. Urati-mi succes va rog.
Aseara am avut o discutie foarte interesanta cu un prieten de-al meu care m-a pus putin pe ganduri. Daca esti o persoana cu principii si opinii destul de puternice, de ce lumii ii este cateodata frica de tine? Uneori poti sa ajungi si sa fi inlaturat dintr-un grup de oameni doar pentru simplul motiv ca ai coloana vertebrala si nu renunti la ceea ce crezi fara ca persoana de langa tine sa iti ofere un argument foarte solid si ingradit in realitate. Nu am zis niciodata ca trebuie sa te comporti ca un catar si sa ti cu dintii de cea ce crezi si sa nu conteze absolut deloc argumentele celor din jur, insa de ce ar trebui sa ma schimb eu daca ei nu imi ofera un motiv bun pentru a o face si un argument care sa ma puna pe ganduri? Oricum te-ai gandi nu exista logica, oamenii au ajuns sa tremure in fata unei schimbari si sa ii marginalizeze pe cei care nu gandesc la fel ca ei. In loc sa incercam sa evoluam si sa invatam cat putem de mult unii de la altii preferam sa ne inchidem in noi insine si sa nu zicem nimic, sa ne schimbam doar de dragul de a fi acceptati de cei din jurul nostru si de multe ori din teama de a nu ii rani pe altii infranam anumite aspecte care fac parte din personalitatea noastra.
Persoanele care iti sunt cu adevarati prieteni nu se vor schimba dupa cum bate vantul si te vor inlatura doar pentru ca tu incepi sa iti areti adevarata fata si iti exprimi opiniile. Si ce daca mai scoti cate o perla pe gura sau din greseala zici ceva cu care s-ar putea sa ii ranesti? Suntem toti oameni si o mai dam in bara din cand in cand. Prietenii nu iti vor intoarce spatele ci vor incerca sa te cunoasca mai bine si daca cumva iese o cearta dintr-o discutie, care e problema? Va puneti frumos la o masa fata in fata si va rezolvati problemele. Aceia sunt cu adevarat prieteni, acele persoane care vor sa te cunoasca mai bine si iti sunt alaturi la bine si la rau. Practic o prietenie adevarata e ca o relatie in care comunicarea, respectul si increderea primeaza.
In incheiere as dori sa impartasesc cu voi un videoclip care mie mi se pare dragut si amuzant in acelas timp. Pana data viitoare aveti grija de voi si va pupacesc pe toti.
P.S. Voi ati reusit vreodata sa pastrati un jurnal pe o perioada mai lunga de timp?
Trecuse atat de mult timp in care nu am mai scris, cand ma uit la data ultimului post mai ca ma pufneste rasul. Mi-am planuit ca in vacanta de o saptamana dupa sesiune sa stau sa ma relaxez, adevarul este ca nu am mai avut o zi de relaxare totala de foarte mult timp. Nici nu mai stiu cand a fost ultima data cand nu m-am gandit la nimic ci doar am existat, cand a fost ultima data in care m-am bucurat pentru tot ce am acumulat pana in momentul respectiv fara sa ma gandesc ce o sa fac maine, ce trebuie sa termin pana maine, ce asteptari mai am de indeplinit si cui mai trebuie sa ma explic. Sincera sa fiu, m-am saturat de toate astea.
In saptamana dupa sesiune nu am putut sa ma relaxez dintr-un motiv simplu, trebuia sa imi pun viata in ordine. Aveam nevoie sa stau la o cana de cafea cu mine insumi, sa punem cartile pe fata si sa vedem de unde o luam de aici. Trebuia sa gasesc o solutie pentru o problema care ma macina de cateva luni incoace, intr-un final mi-am primit raspunsul. Intr-adevar, nu a fost cel pe care l-am vrut si la care am sperat insa a constituit inceputul schimbarii. Oamenii se pot schimba, e nevoie doar de foarte multa determinare si dorinta de schimbare. Niciodata nu am zis ca ceea ce fac in anumite situatii e bine dar pentru moment e bine pentru mine si pentru sufletul meu, e decizia care ma lasa sa fiu impacata cu mine insumi si sa pot dormi la noapte.
De multe ori in viata ajungem intr-un moment in care esti pus fata in fata cu realitatea si esti obligat sa iei o decizie privind viitorul tau. In ultimele zile m-am lovit de o astfel de bariera si mi s-a oferit sansa sa renunt. Nu vreau sa fac acest lucru, nu am fost si nu voi fi niciodata lasa in ceea ce priveste luarea unei decizii care ma afecteaza direct. Eu am vrut asta, nu conteaza daca cineva a vrut sa ma influenteze sau nu, pana la urma eu am zis DA nu au facut-o ei pentru mine. Trebuie sa invat mai mult, sa invat mai bine, sa ma autodepasesc si sa ma multumesc doar cu ce e mai bun. Intotdeauna e greu sa o iei de la zero, sa iti dai seama ca planul tau de pana acum a fost un dezastru; insa cel mai important este sa recunosti acest lucru si sa iti doresti a schimba ceva. Eu am ales schimbarea si intr-o zi rezultatele se vor vedea.
In zilele acestea mi-am mai dat seama si de fata unor oameni. Nu sunt genul de om care sa judece sau sa se ia dupa aparente insa nici tu nu te poti lupta cu morile de vant cand este clar ca vei pierde lupta. Uneori chiar suntem asa de superficiali pe cat aratam involuntar grupului din jurul nostru. Uneori insa ne dam seama de fata unor persoane doar dupa foarte mult timp. Cel mai dureros este atunci cand dupa ani de zile iti dai seama ca te-ai inselat cand vine vorba de o anumita persoana, ca pana la urma nici nu se oboseste sa afle adevaratul motiv pentru care tu ,,te-ai schimbat”. Fiecare dintre noi avem o mie de fete! Cu fiecare zi ce trece aratam sau nu o alta fata a noastra, nu suntem mereu veseli sau daca ne comportam diferit nu inseamna neaparat ca ne-am schimbat radical, este doar o alta latura a personalitatii noastre. E dureros cand esti judecat pentru asta din partea unor persoane care ii considerai prieteni…
Adevarul este ca s-au intamplat foarte multe in viata mea intr-o perioada scurta de timp. Unele bune altele rele insa nu asta conteaza. Vine primavara, trebuie sa ne apucam de curatenie. Eu am ales sa incep curatenia cu cei din jurul meu si cel mai important curatenia in viata mea. Nu mai vreau sa ma plang pentru toate ce se intampla in jurul meu, daca nu imi place ceva schimb si gata. Daca vreau ceva neaparat lupt pana nu mai pot pentru lucrul respectiv. Viata e foarte scurta si anii trec repede; daca nu reusesc acum sa ma adun si sa lupt pentru visele mele niciodata nu voi putea face lucrul acesta. Am energie, am timp pentru toate daca stiu cum sa il reorganizez; tot ce imi trebuie este ambitie si stiu ca acuma nu duc lipsa nici de asta. Asa ar trebui sa fim toti, daca nu acum atunci cand? Nu se merita sa traim cu regrete, urasc sa traiesc cu regrete si mai bine risc sa ma ard decat sa nu stiu deznodamantul unei situatii.
Tu ce crezi? Merita sa risti stiind ca poti pierde sau mai bine stai in banca ta cu intrebari fara raspuns? Merita sa traim ghidati dupa o anumita turma doar pentru ca asa fac toti sau mai bine ne aratam adevarata fata si suntem sinceri cu noi insine? Tu ce alegi sa faci: iti traiesti viata dupa regulile lor sau dupa regulile tale?
Uneori in viata ai momente, zile, saptamani, cand pur si simplu nimica nu merge bine. Te trezesti dimineata si nu simti altceva decat un gol imens in suflet si viata ta. Cand incerci sa te ridici si sa continui dar parca totul este in zadar.
Anul acesta mi-am propus sa nu las nimica sa ma doboare si orice ar fi sa continui cu capul sus. Mi-am propus sa nu mai plang in fata unui esec... astazi insa am clacat.
Doare foarte rau cand te straduiesti si iti dai toata silinta si cu toate acestea parca soarele refuza sa rasara si pe strada ta. Incepi sa te intrebi ,,de ce eu?" si blestemi totul din jurul tau, te izolezi in tine, nu mai vrei sa vorbesti cu nimeni, iti este ciuda pe zambetele si fericirea celorlalti in timp ce o parte din sufletul tau se inegreste cu fiecare secunda ce trece.
Timpul se spune ca vindeca totul... timpul defapt nu face altceva decat a ameliora durerile din sufletul tau si a le face mai suportabile. Cicatricea tot acolo ramane orice ai face!
Ce poti face in situatii de genul acesta? Pur si simplu sa continui sa speri ca roata norocului sa se intoarca si in favoarea ta. Sa te dai cu curul de pamant, sa plangi bine o tura si apoi sa te ridici din nou. Viata este plina de esecuri, lovituri primite pe neasteptate si dezamagiri. Trebuie sa le luam asa cum vin... nimeni nu a zis ca este usor, nimeni nu garanteaza succesul asa cum nimeni nu iti poate garanta fantana tineretii sau imortalitatea.
Oricum... bea un ceai, linisteste-te si nu renunta... se va schimba intr-o zi totul... maine este o noua zi, maine poate va fi mai usor, maine poate va fi mai bine... trebuie sa fie bine candva.
Intr-un mic moment de respiro si pauza de la niste bacteriute foarte simpatice, ma gandeam sa va pun o intrebare care m-a macinat de mai multa vreme.
Pe voi cine v-a marcat asa profund de-a lungul timpului? Si aici nu ma refer la familie, scoala, prieteni, carti etc ci daca aveti un vlogger sau blogger preferat. Mai exact, acele dimineti lenese de weekend sau din timpul saptamanii, in care deschizi calculatorul si intri pe un anumit canal de youtube sau un anumit blog si pur si simplu stai sa citesti/asculti ce mai are omul acesta de comentat. Daca exista acest tip de persoane in viata voastra care desi nu le-ati intalnit niciodata live, va ajuta.
Chiar sunt extrem de curioasa de commenturile voastre si cine stie? Poate cu aceasta ocazie mai descopar si eu ceva nou.
P.S. Off-topic, cum sa nu mori de ras cand vezi poza asta? =))
Fiecare dintre noi avem propriile metode prin care scapam de stres. Nu conteaza din ce cauza apare sau de ce, dar sunt anumite momente in care mai ai putin si simti ca nu mai este mult pana te dai cu capul de pereti numai ca sa nu il mai simti.
In special prin apropierea sesiunii, stresul atinge noi recorduri (sa nu mai vorbim de noaptea de dinaintea unui examen cand deja somnul a ajuns sa fie un mit)... Si asa ajungem la intrebarea zilei :D voi cum scapati de stres?
Multe persoane apeleaza la muzica, un serial (sa avem totusi grija sa nu apelam la un intreg serial in timpul sesiunii ca astfel riscam sa lasam cursul pe masa sa prinda radacini), niste filmulete amuzante pe youtube, cititul catorva pagini dintr-o carte ce nu are absolut nicio legatura cu facultatea (sper sa nu fiu numai eu cea care recurge la o astfel de metoda ,,demodata"), mai o iesire de 2 ore pe la aer, scrisul pe blog si tot asa.
Poate cel mai important lucru in aceasta perioada este sa iti dai silinta si sa nu intri intr-o depresie din aia din care sa nu mai iesi nici la anu. Sa fii tu multumit cu tine si sa nu uiti ca si maine este o zi si nu este capatul lumii daca, doamne fereste, ai picat un examen. Sunt lucruri mult mai rele in viata decat un examen picat, incearca sa treci peste aceasta situatie nefericita si sa gasesti in tine puterea de a continua si a nu te da batut. Mai ia o gura de aer, ridica-te de la pamant si continua-ti drumul. Nu renunta orice ar fi, acesta e secretul succesului (cel putin pentru mine).
Siiiiiiiiiiii... pentru cateva minute de relaxare, Mikey Hash si un episod mai vechi dar epic din Doza de Has :D
Cu toate ca au trecut deja mai bine de doua saptamani de la inceperea acestui nou an, nu am avut inca ocazia si timpul necesar sa scriu un post cat de cat decent. Este adevarat ca nu am avut nici inspiratie in ultima vreme cu tot stresul de dinainte de sesiune pe cap.
Mda... ma aflu din nou in fata unui stres, unui munte de stres si viitoare nopti nedormite si multe cafele si energizante. Insa, mai multe detalii despre sesiune o sa scriu intr-un alt post, cand nu o sa ma simt sufocata de ea si o sa pot face haz de necaz :)
M-am trezit cu noaptea in cap. Am aflat in ultimul moment ca nu tin un curs de la 8 si parca toata ziua mi s-a luminat! Macar asa pot sa imi beau cafeaua de dimineata in liniste...
Am avut ieri o discutie cu o prietena foarte buna despre anul 1 de facultate (ea fiind la inceput de drum, ca orice fiinta umana decenta si normala, m-a luat la intrebari despre tot si toate legate de acest subiect). Involuntar, mi-am adus aminte de multe lucruri de care nu sunt mandra si care in anul 2 am incercat sa le remediez. Este adevarat ca mai am de lucru, mereu este loc de mai bine (cum zice mama intotdeauna) dar macar imi dau silinta!
Nu vreau sa ma apuc de facut liste cu lucrurile ce as vrea sa le fac in noul an, niciodata nu am facut si nu o sa incep de pe acuma. Este firesc pana la urma sa vrei sa te autodepasesti, sa fi mai bun cu fiecare an ce trece. Dorintele mele pentru 2013 stau ascunse intr-un coltisor din sufletul meu si o sa incerc tot posibilul sa fac sa devina realitate cate putin cu fiecare zi ce trece...
Anul trecut insa mi-a facut un cadou de nepretuit fix in ultimele lui luni... Mi-a pus in fata sansa de a intalni niste persoane minunate cu care pe langa faptul ca am in comun dragostea pentru anime-uri si cultura japoneza, am descoperit ca pot vorbi despre orice subiect de pe fata pamantului. Prin intermediul lor mi-am reamintit cat de important este sa ai o mica gasca de prieteni cu care sa te simti bine in orice moment. Nu cred ca ei stiu cat de recunoscatoare sunt pentru faptul ca exista acel grup sau cat de mult m-au facut sa zambesc din lucruri marunte, insa daca nu ar fi fost ei viata mea ,,sociala" ar fi fost cam plictisitoare (nici chiar inexistenta dar cu siguranta mult mai plictisitoare)... 2012, nu o sa te uit pentru asta niciodata!
2013... O noua sansa de a lua totul de la zero si de a continua ce am lasat neterminat cu un an in urma. Sa multumim pentru fiecare moment ce trece si sa nu uitam ce si cine conteaza cel mai mult in viata noastra.
